Astăzi dimineață m-am gândit că n-ar fi rău să-mi fac călătoria cu autobuzul ceva mai productivă și să îmi notez câteva idei și observații de pe traseu într-un mini jurnal. Așa că m-am înarmat cu răbdare și cu poftă de scris și am coborât în stație.
08:07 – Ajung în stația autobuzului 123 la București Mall (zona Vitan Nou) cu 20 de secunde prea târziu și ratez mașina la mustață. O aștept pe următoarea.
08:15 – După aproximativ 8 minute de așteptare, urc în autobuz și validez cardul. Destinația, zona Plevnei, stația Mircea Vulcănescu.
08:31 – Am parcurs 3 stații în 15-16 minute și abia ce am intrat pe Bd. Unirii… Ne mișcăm încet, dar lumea din jurul meu este resemnată. Oamenii evadează care cum pot: pe tabletă, pe smartphone, iar foarte mulți dintre ei sunt cu căștile pe cap. Observ cum din ce în ce mai puțini oameni preferă să privească pe geam. Probabil aceasta este modalitatea lor de a se refugia într-o lume ceva mai bună, în care timpul petrecut în trafic nu se mai dilată, carosabilul este perfect, gunoaiele inexistente, iar spațiile verzi îngrijite. Pe geam nu poți observa decât contrariul și sigur nu vrei să îți începi ziua de lucru enervându-te.
08:37 – Au început să apară vociferări despre aglomerație și situația critică a orașului. Ele fac parte din rutina zilnică a fiecărui bucureștean care iese din casă la orele de vârf. Ca o ironie, la radio se aude Vlad Petreanu glumind amar: „Vestea bună e că în București nu mai sunt necesare limitatoarele de viteză”. Călătorii fără căști pe urechi oftează lung și dau din cap. Au gustat poanta.
08:39 – Între 3 claxoane și 2 ambuteiaje, îmi vine în minte o altă ironie și mă gândesc cum actualul primar, care în urmă cu doar 1 an „revoluționa traficul” din București, acum nu-i mai răspunde la telefon nici măcar „specialistului său de la New York”, alături de care ne-a promis că va face și va drege. Mda.
08:43 – Dincolo de orice subiectivism, nu pot să nu observ cum stațiile STB montate la finalul anului trecut chiar au un aer european. Dar, din păcate, mai observ și că nu sunt deloc întreținute și cum, în loc să existe un parteneriat cu publicitarii care ar fi putut să întrețină pe cheltuiala lor sticla (ca în orice alt loc civilizat din lumea asta), ne-am umplut de anunțurile campionilor advertisingului bucureștean: „executăm puțuri”, „cumpărăm păr” și „credite pe loc”.
08:48 – Autobuzul 123 parcurge molcom zona Hanul lui Manuc – Splai – Pod Hașdeu și nu întrezăresc nici măcar o schelă pe fațada vreunei clădiri de patrimoniu. Nici măcar o mână de vopsea nouă. Nimic, nimic. Iubitorii orașului vechi, ai Bucureștiului boem, au fost păcăliți și ei. Iar noi pare că deja am început să ne obișnuim cu ideea, ceea ce este foarte trist și foarte grav.
08:56 – Esplanada Operei Naționale arată rău, cu gazonul ars și necurățat. Fix precum în Herăstrău și Cișmigiu, care au devenit studii de caz de „așa nu” din cauza aceluiași binom Clotilde-Nicușor.
08:58 – Casa Radio rămâne pentru foarte mulți o carie în mijlocul orașului, dovada neputinței și blestemul lui Nicușor Ceaușescu. Iar terenul s-a umplut și el din abundență de vegetație spontană. Nici nu vreau să mă gândesc ce fel de vietăți și câte or trăi pe metru pătrat fix în buricul Capitalei noastre. Dacă Primăria nu se preocupă, privații nu o mai fac nici ei, și iată cum ajungem în situația de a ne închina cu două mâini de ceea ce vedem la o simplă plimbare cu autobuzul prin centrul Bucureștiului…
09:05 – Am ajuns la destinație după 50 de minute și nu pot să nu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă un călător ar motiva controlorului, în logica primarului care a diminuat indemnizațiile pe motiv de „buget”, că nu are cum să achite 3 lei o călătorie cu autobuzul din aceleași considerente. Dar m-am întrebat și m-am indispus destul pentru dimineața asta. Data viitoare cred că-mi iau și eu căștile.[ngg src=”galleries” ids=”1″ display=”basic_thumbnail” thumbnail_crop=”0″]